top of page
Search
  • Writer's pictureDr. Roxana Ciobotaru

Hipertensiunea arterială sistemică

Conform Ghidului de hipertensiunea arterială sistemică al Societatii Europene de Cardiologie (ESC) din 2018, pe baza valorilor măsurate în cabinet ale tensiunii arteriale (TA), prevalenţa globală a hipertensiunii arteriale (HTA) era estimată la 1.13 miliarde în 2015, cu o prevalenţă de peste 150 milioane în Europa Centrală şi de Est (1).


Conform datelor obţinute până în 2015, tensiunea arterială este răspunzătoare pentru aproximativ 10 milioane de decese. Majoritatea deceselor legate de tensiunea arterială, se datorează bolii cardiace ischemice (4,9 milioane), accidentelor cerebrale hemoragice și ischemice (2 milioane, respectiv 1,5 milioane) (1).


Ghidul de hipertensiune arterială al Societăţii Europene de Hipertensiune recomandă ca toţi adulţii să-şi măsoare tensiunea arterială (TA) în cabinetul medical şi aceasta să fie înregistrată în documentele medicale.


Adulţii sănătoşi cu valoare optimă a tensiunii arteriale (<120/80 mmHg) ar trebui să-şi măsoare TA cel puţin o dată la 5 ani, cei cu TA normală (120-130/80-84 mmHg) la 3 ani, iar cei cu valori TA normal-înaltă (130-139/85-89 mmHg), anual. La cei din ultima categorie se ia în considerare hipertensiunea arterială mascată şi se recomandă auto-monitorizarea tensiunii arteriale la domiciliu (MDTA) sau monitorizarea automată a tensiunii arteriale (MATA) (Holter de tensiune) (1).



Ghidul Societăţii Internaţionale de Hipertensiune (2020) clarifică modul în care ar trebui determinată tensiunea arterială la domiciliu de către pacient (2).

- La pacientul cu HTA, se recomandă o monitorizare la domiciliu cu 3-7 zile înainte de programarea la medic.

- Determinarea tensiunii arteriale ar trebui să se efectueze în fiecare dimineaţă (ideal şi seara), înainte de medicaţie (dacă pacientul se află sub tratament), înainte de masă și după minim 5 minute de repaus.

- Se recomandă a se efectua minim 2 măsurători la un interval de 1 minut între ele.

- Dacă se efectuează măsurători în timpul zilei sau seara, aceste ar trebui făcute înainte de medicaţie şi la un interval de minim 30 de minute de la fumat, cafea sau exerciţiu fizic intens.

- Determinarea tensiunii arteriale ar trebui efectuată într-o cameră liniştită şi la o temperatură confortabilă.

Monitorizarea tensiunii arteriale după (2)


Ţintele tensiunii arteriale, adică valorile TA pe care ar trebui atinse sub tratament, diferă, în special, în funcţie de vârstă.


Țintele terapeutice ale HTA după Ghidul de HTA a ESC (1)





BIBLIOGRAFIE:


1. 2018 ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension. Available on : https://academic.oup.com/eurheartj/article/39/33/3021/5079119

2. Thomas Unger et al. 2020 International Society of Hypertension Global Hypertension Practice Guidelines Hypertension. 2020;75:1334-135


Recent Posts

See All
bottom of page